Sunt inca aici si iti cad in genunchi, maicuta de dor, tu inger bland! Nu stii cat ma doare sa plang si sa cant…Cu ploi la picioare, si vene de spini… Ma iarta, fecioara!
Asa esti a mea: icoana de veghe, mai pura ca roua, ca ierti tot ce doare, ca plangi cand eu uit, ca vezi ce nu vad!
Si strig de departe, un om fara soarta: Ma iarta, fecioara!
Si totusi te tin desteapta in noapte: cuvinte imi curg ca lacrimi pe pleope. Si tu ma asculti, zambesti si imi spui, ca sfintii din cer cand Domnul asculta: sanatate, copila, si Doamne ajuta!
Si acum, mama sfanta, uite copila ce-ti spune: te vad, si te simt, ca pe-o ploaie de vara, ca pe un vis obsesiv…
Si stiu ca ai vrea sa imi spui ceva “plicticos si absurd” asa intr-o doara…Dar eu am sa uit sa ascult…Ma iarta, fecioara!
Si iti mai aduci aminte de cand m-ai lasat sa zbor si ai ramas pe stanci cu vipere la picior? O clipa doar. Si azi… cine mai zboara? Ma iarta, fecioara!
Mai stii? Te-am scuipat, te-am lovit, t-am jignit. Si tu ai iertat…
As vrea sa te cant, maicuta mea, dar am uitat limba ta… Si imi e rusine, pentru prima oara. Ma iarta, fecioara!
Si nici macar nu mai stiu daca te mai poti plimba sub castani… ca sa iti mai urez, dupa obicei, “La multi ani!”
Dar, am sa iti cand in gand si cuvant ca sa stii ca tot ce fac azi pentru mine e pentru ca ieri mi te-a dat Dumnezeu pe tine. Si iar… nu e ultima oara: Ma iarta, fecioara!
Leave a Reply